Aniversarea unei bunici cosmopolite

Pentru că lucrez acasă, aproape toți prietenii mei au falsa impresie că am foarte mult timp liber la dispoziție. De aceea, nu ezită să îmi delege tot felul de sarcini de-ale lor, unele rezonabile, altele de-a dreptul stupide. Uneori îi refuz, alteori accept. Cel mai adesea îi refuz pe cei care, după ce mă roagă, chipurile, frumos, să îi salvez și mă asigură că numai eu o pot face, mi-o trântesc: Oricum, tu nu ai așa multe de făcut ca noi, cei care ne ducem la birou. Ești o norocoasă că ai atâta timp, păcat doar că nu știi să îl gestionezi adecvat. 

Nu demult am primit un telefon de la una din multele mele prietene, care are cam aceeași părere despre mine, și anume că nu am mare lucru de făcut pentru că nu am un job care să mă scoată din casă. Am simțit imediat că vrea ceva de la mine după vocea ușor ezitantă și după cum m-a luat așa cam după cireș. M-am înfipt în ea (culmea, dar chiar nu aveam timp în acel moment de nimeni și de nimic):

Ești la birou?

Da. și sunt ocupată până peste cap.

Dacă ai fi atât de ocupată precum spui, nu ai avea timp să te pisicești de minute bune la telefon, fără să treci la subiect.

Evident, a intrat în defensivă, că vezi Doamne, dacă o iau așa, nu mai are rost să îmi spună, credea că suntem prietene cu adevărat, că se poate baza pe mine… Cu alte cuvinte, alte minute inutile de văicăreală pițigăiată.

Spune-mi, te rog, de ce m-ai sunat.

A tăcut câteva secunde, de parcă se gândea dacă să îmi facă favorul  de a-mi răspunde:

Se apropie aniversarea bunicii mele. Sunt prinsă cu o grămadă de lucruri pe care trebuie să le fac și nu am timp să organizez ceva pentru ea. Dar, crede-mă, îmi dau toată silința, mai ales că împlinește 85 de ani și vreau ceva deosebit care să îi reamintească de parfumul vremurilor de altădată după care tânjește uneori. M-am gândit să o duc într-un loc deosebit, într-un restaurant șic, în care nu a mai fost. De aceea am îndrăznit să apelez la tine… Tu ai timp (aici m-am crispat și cu greu m-am abținut să fiu ironică) și ai putea să cauți un restaurant deosebit, mai ales că tu o cunoști foarte bine pe bunica și cunoști destule despre viața ei.

Bine, mă ocup eu. Când este aniversarea?

Sâmbăta viitoare.

M-am apucat de căutări pe internet. Trebuia să țin cont de o mulțime de amănunte: amplasarea restaurantului, decor, specific. Nu puteam să aleg la întâmplare. Aveam de-a face cu o bunică crescută la pension, care studiase la Paris, călătorise mult și încă lua prânzul cu prietenele ei la restaurantele vechi, cu tradiție din București. Cu aceste detalii în minte, am început să tastez: restaurant București sector 1; dar, în timp ce tastam, mi-a venit în minte: Residence Hotels. Mi-am adus aminte brusc că în hotelurile lanțului sunt niște restaurante excepționale: Oliviers și Citroniers. Am intrat pe site-urile restaurantelor. Ambele restaurante corespundeau oricăror exigențe: de la decorul elegant, până la meniul bogat și diversificat.

I-am trimis prietenei mele printr-un email linkurile edificatoare, subliniind că ambele sunt restaurante bio, că folosesc ingrediente biologice, provenite de la producatori autohtoni cu certificate de calitate si Bio, că au o bucătărie diversificată și că sigur, sigur, bunica sa va fi plăcut surprinsă. Prietena mi-a mulțumit pentru ajutor și mi-a spus că îmi va povesti cum a fost aniversarea. Eran foarte mulțumită de mine și abia așteptam să aflu cât de minunat fusese totul.

A venit sâmbăta cu aniversarea. A trecut și sâmbăta cu aniversarea. Au mai trecut încă vreo două sâmbete și, pentru că prietena mea nu mai dădea niciun semn, i-am trimis un mesaj cu întrebarea: Cum a fost la aniversarea bunicii tale? Răspunsul a fost deloc satisfăcător: Foarte bine. Restaurantul a fost la înălțimea așteptărilor. Scuze că nu te-am mai sunat după aceea, dar, sinceră să fiu, am fost sufocată de atâta treabă.

Oarecum frustrată de răspuns, am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe bunica prietenei mele. Fără prea mari introduceri, a început să îmi povestească de aniversarea ei de 85 de ani și cât de frumos a putut să fie și ce surpriză nemaipomenită i-a făcut scumpa ei nepoată, care este atât de atentă. Mi-am înghițit cuvintele pe care îmi venea să i le spun despre nepoata ei cea atentă, dar, pentru că nu se făcea așa ceva, i-am pus o întrebare redundantă:

Și, spuneți că v-a plăcut mult?

Draga mea, nu mult, extraordinar de mult. Ce atmosferă, ce decor, ce servire! Nu a fost nicio deosebire între restaurantul Oliviers și oricare alt restaurant bun din capitalele Europei. Iar ceea ce am mâncat a fost de-a dreptul divin: cremă de sparanghel, o salată cu anghinare, mere verzi, nuci coapte și portocale,  file de porc cu sos de muștar, iar la final tort de ciocolată cu sos Anglaise.

A adăugat ușor amuzată: Iar Merlot-ul și șampania mi-au mers la casa sufletului. Deja mi-am dus prietenele la prânzurile noastre în Oliviers și Citroniers, altă revelație pentru noi. Draga mea, îți recomand cu căldură ambele restaurante. Și, știi, nu trebuie să mergi cu vreo ocazie anume, ci, pur și simplu, fă ca mine și prietenele mele și încearcă să te bucuri de viață oferindu-ți un prânz într-o zi oarecare.

Da, am de gând să iau în serios spusele bunicii. În fond, sunt foarte îndreptățită să ajung acolo, că doar de la mine au pornit recomandările.

Articol scris pentru SuperBlog 2016.

Sursa foto: oliviers.ro