psihologie
-
Lumea lui EEU
Trăim într-o lumea a Eului excesiv, gonflat, strident, aș îndrăzni să spun chiar extrem. A Eului găunos, lipsit de consistență și incongruent cu o personalitate echilibrată. Până și modul în care este pronunțat „eu” denotă artificialitate și suficiență: EEU. Este pronunțat cu toată gura, cu colțurile gurii trase prea mult pentru a țâșni din gât EEUL lăbărțat. Este vorba de EEU și de toate formele lui când se deschid ușile la metrou, autobuz, troleibuz, tramvai și lumea dă buzna să urce fără să stea deoparte pentru a coborî ceilalți călători, când ți se taie fața pentru a lua-o cineva înaintea ta la vreo coadă sau oriunde altundeva. În general este…
-
Meritocrația spirituală sau cum suntem pedepsiți / răsplătiți pentru alte vieți
Meritocrația este un deziderat al oricărei societăți pentru că este o cale sigură spre dezvoltare. Unele societăți sunt foarte aproape de atingerea acestui deziderat, altele probabil că l-au atins deja, altele mai au cale lungă până acolo. Meritocrația nu se aplică numai planului social, ci și celui spiritual. În sensul cel mai simplu și mai brut, dacă faci fapte bune ajungi în rai, dacă faci fapte rele… evident, ajungi în iad. Sau dacă ai fost nici prea prea, nici foarte foarte, ți se mai acordă o șansă, dar este absolut necesară trecerea prin Purgatoriu. Acum mai depinde și la ce cult religios ne raportăm, căci se pare că nu avem…
-
Persoanele cu sindrom Down nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi
Oricine este interesat să citească despre sindromul Down va afla că este o afecţiune cromozomială ce constă în prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, cu o simptomatologie foarte complexă (hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară, reflex retulian slab, anomalii oculare, hipoacuzie, malformaţii congenitale cardiovasculare, anomalii digestive etc.). Evident, există atât descrieri sumare, cât şi descrieri ample. Însă aproape fără excepţie, descrierile conţin informaţia că persoanele cu sindrom Down au retard mintal şi prezintă riscul ca după primii ani de viaţă să le scadă coeficientul de inteligenţă (IQ). Cu alte cuvinte, dacă retardul mintal a fost mediu, acesta poate deveni sever. La o primă vedere, este descuranjant pentru oricine îşi doreşte copii să citească…
-
Despre mult prea folositul îndemn „Ieşi din zona de confort”
Unde mă întorc tot aud un îndemn care sună mai degrabă ca o somare: „Ieşi din zona de confort!” Mă somează (ne somează), verbal şi in scris, atât psihologi, cât şi nepsihologi, să îmi părăsesc (să ne părăsim) zona de confort, de parcă s-au vorbit să îşi facă din asta un crez pentru care să se jertfească până la unul. În fond, ce este cu acest obsesiv strigăt la unison pentru ca întreaga omenire să iasă din zona ei de confort? Din punctul meu de vedere este o temă falsă. Nu din zona de confort ar trebui să iasă o persoană, adică tocmai din ceea ce îi aduce echilibru psihic,…
-
Copiii de azi, adulţii de mâine (II)
Episodul 2: Tudor Tudor are în jur de 6 ani. Urcă în autobuz – cum altfel? – de mână cu mama lui. Se strecoară dibaci printre călători şi se aşază pe scaun. Ţine în mână o revistă cu supereroi, dar vrea şi jucăria ataşată revistei pe care a pus-o mama în poşetă pentru mai multă siguranţă. De aceea, îl atenţionează că dacă îi dă jucăria va trebui să aibă grijă să nu o piardă în autobuz. Tudor se răzgândeşte. Nu mai vrea jucăria. Deschide revista şi începe să silabisească. Două staţii o ţine într-o silabisire. Pare captivat de poveste. Se opreşte şi cere din nou jucăria. Mama i-o dă,…
-
Copiii de azi, adulţii de mâine (I)
Episodul 1: Andrei Andrei urcă în autobuz cu bunicii. Se aşază cu bunicul pe locurile duble, bunica stă în picioare cu sacoşele în mână. Bunicul pare mândru de Andrei, care are în jur de 4 – 5 ani. Mă uit la el şi îi admir făţuca frumuşică, ochii vioi, mina de copil cuminte. Pare un copil crescut cu iubire, care se bucură de multă atenţie acasă, un răsfăţat al familiei. La un moment dat i se adresează bunicii: „Dă-mi să ţin şi eu ceva.” Mă bucur în sinea mea că Andrei, deși atât de mic, este grijuliu cu bunica. Bunica vrea să îi întindă sacoşa transparentă prin care se văd…
-
Viaţa cu dislexia
De curând am văzut un documentar al cărui titlu în original este Journey into dyslexia, dar a fost tradus în româneşte Viaţa cu dislexia. Mi-am spus: Hai, să mă uit, sigur nu am ce pierde. Şi nu am avut, dimpotrivă, am avut de câştigat. Filmul nu se vrea neapărat unul didactic, ci mai degrabă se vrea a se arăta latura umană prin mărturiile copiilor şi adulţilor care se confruntă cu această tulburare. Totodată este un semnal de alarmă pentru societate (indiferent de societate) care are tendinţa de a marginaliza şi discrimina pe oricine nu se înscrie în normele trasate de ea. Sunt aduşi în prim-plan protagoniştii dislexici care vorbesc despre…
-
Când victima este expusă la televizor
Din ce în ce mai des în ultima vreme sunt prezentate de către presă cazuri ale unor persoane care au suportat abuzuri sau continuă să le suporte, trăgându-se astfel un semnal de alarmă asupra unor probleme grave care privesc întreaga societate. Au apărut dezbateri absolut fireşti şi necesare despre ceea ce se poate face constructiv în acest sens. Unii dintre politicieni au avut de asemenea reacţii şi au declarat că trebuie să fie optimizate legile, mărite pedepsele pentru cei care comit abuzuri (în special pentru cazurile de agresiune fizică), găsite soluţii pentru protejarea vicitimelor etc. Desigur, reacţiile sunt bune, dar orice intenţie oricât de bună îşi pierde valoarea atunci când…
-
Bătrâneţea, bat-o vina! (II)
”Această bătrână din imagine…” În acest mod era prezentată o doamnă cu vârsta de 50-55 de ani într-o ştire despre asiguraţii medicali care nu au intrat în posesia cardului de sănătate. Din păcate, limbajul inadecvat folosit în jurnalele autohtone (şi nu numai) sufocă spaţiul public. Atunci când se vorbeşte despre persoane de vârste diferite acestea devin: fata, băiatul, bătrânul, bătrâna, omul de rând/omul obişnuit/omul de pe stradă. Este inacceptabilă folosirea unui astfel de limbaj care frizează vulgarul şi consider că este mai mult decât necesară o ajustare a acestuia. Cât de greu poate fi ca în loc de fata să se folosească adolescenta sau tânăra (în funcţie, evident de vârstă),…
-
Bătrâneţea, bat-o vina! (I)
Spre deosebire de acum câteva decenii când fiecare etapă de viaţă era considerată un dat firesc şi asumată ca atare, acum vârsta biologică nu mai este trăită cu aceeaşi asumare şi nu de puţine ori din acest motiv apar conflicte interioare. Copiii nu mai doresc să rămână prea mult la stadiul copilăriei şi desfăşoară activităţi care nu au legătură cu vârsta lor, adolescenţii au pretenţii de emancipare prematură şi vor să ardă cât mai repede etapele pentru a nu mai da socoteală părinţilor cu privire la alegerile pe care le fac, dar rămânând totuşi dependenţi de veniturile acestora chiar şi după ce termină o facultate. Criza se accentuează la maturitate…
