Dintele, dovleacul și zâna cea bună

Recent, în miez de noapte, am primit un mesaj de la cea mai bună prietenă a mea: S-a întâmplat o tragedie! Și, pentru că trecuseră deja câteva  minute și nu mai venea continuarea, i-am trimis la rându-mi mesajul cu întrebarea: Ce s-a întâmplat? Au urmat alte minute de așteptare. Nimic. Am luat telefonul și am trimis mai multe semne de întrebare: ??? Adică, în traducere liberă: Spui odată ce s-a întâmplat că mă exasperezi! A catadicsit să îmi răspundă: Mi s-a rupt un dinte. Te doare? Nu. Dar se vede oribil.

Din punctul meu de vedere, nu era chiar o tragedie. Sigur, nu este cel mai plăcut lucru din lume să îți rupi un dinte, dar nu consider că era un motiv să mă trezească din somn. Putea aștepta până a doua zi ca să mi-o spună. Ceea a ce s-a și întâmplat. Grăbită să ies pe ușă, nu am dat importanță telefonului care îmi suna în buzunar. Oricine ar fi, poate să mai aștepte! Întârziasem la întâlnirea la care trebuia să ajung, iar o conversație m-ar fi încetinit și mai mult. Apelurile s-au repetat insistent. Am răspuns iritată, fără să mă mai uit cine încerca să mă scoată din ale mele la o oră așa de matinală. Era prietena mea, care m-a luat la rost: De ce răspunzi așa de greu? Abia m-am stăpânit: Îmi pare rău, dar nu am timp de conversație. Am întârziat undeva. Este mai important că ai întârziat undeva decât ce mi s-a întâmplat mie? Am șuierat printre dinți: Sunt sigură că problema ta se poate rezolva cu o programare la dentist sau… cu o rugăminte către Zâna Măseluță… Trebuie să închid. Pa.

Pentru că peste zi am fost ocupată până peste cap, am uitat total și de prietena mea, și de conversația noastră, așa că nu au avut când să mă cuprindă remușcările. Spre seară, când m-am liniștit, mi-am adus aminte și, bineînțeles, m-a lovit totala mea lipsă de empatie față de ea. Am luat imediat telefonul și am sunat-o: Ce faci? Cum te simți? Mi-a răspuns fără tragere de inimă: Am avut și zile mai bune… La gura mea au început să se înghesuie justificările: că stai să vezi, că eram în întârziere, că eram nervoasă pentru că nu îmi găsisem nu știu ce hârtii care îmi trebuiau, că o fi, că o păți… că îmi cer scuze… de-astea. Abia când nu am mai scos eu niciun sunet a spus și ea: Înțeleg. Cu voce îngrijorată, am întrebat-o: Ai fost la dentist? A început, la rându-i, să-mi povestească tragedia. Cum era într-un pub, delectându-se cu un cocktail de fructe, și cum a făcut prostia să înceapă să ronțăie cuburile de gheață rămase și că așa și-a spart dintele. Și, da, fusese la dentist, care i-a spus că poate fi reparat, ceea ce evident era o ușurare foarte mare, numai că să aibă grijă între timp ce mănâncă. Așa că nu are încotro, va mânca doar supe până când va fi dintele reparat complet. Dar cel mai mult a durut-o felul meu insensibil de a reacționa când ea avea cea mai mare nevoie de suport emoțional. I-am dat dreptate, mi-am cerut din nou scuze, vinovăția creștea în mine ca aluatul pus la dospit: încet, dar sigur.

Simțeam că scuzele nu erau suficiente totuși, trebuia să dau o turnură mai puțin formală și ceva mai nostimă situației. Mi-a trecut prin minte că aș putea să îi cumpăr un cadou, dar parcă nu aveam chef să cutreier magazinele. Câteva zile mi-am frământat mintea și recunosc, cam eram în pană de idei. Dar ideea mi-a sărit în față de unde nu mă așteptam. Adică de pe Facebook, când, dând scroll, mi-a apărut o pagină apreciată de unii prieteni din listă. Am intrat pe ea. Pagina se numea Olla. Am luat-o la bani mărunți: descriere, fotografii, postări. Uitându-mă la fotografiile cu aranjamente florale, buchete de flori care mai de care mai deosebite, simțeam cum vine inspirația. Era plină galeria de cadouri florale. Ochii mi-au căzut pe o fotografie cu un aranjament inedit de flori și… legume. Acesta era cadoul haios de care aveam nevoie! Însă cu un dovleac pe post de ghiveci, din care să răsară un mix de legume și flori colorate. Am intrat pe site-ul olla.ro și de-acolo lucrurile au luat o turnură pozitivă.

M-am prezentat la ușa prietenei mele fiind absolut convinsă că o voi da pe spate cu cadoul pe care îl țineam în brațe. Mi-a deschis spunându-mi vai, nu trebuia, ce atâta deranj… Când a văzut ce îi adusesem, a început să țopăie de bucurie: Ce drăguț! De unde l-ai luat? Cât este de haios! Și ce idee extraordinară combinația aceasta de legume și flori. Nemaipomenit! Nu am cuvinte să spun cât de mult îmi place! I-am spus încercând să o mai temperez puțin: M-am gândit că e cadoul potrivit în situația dată: ți-ai spart dintele și mănânci doar supe de legume, deci, aceste legume sunt ceea ce ai nevoie, mai e puțin și vine Halloween-ul, asă că dovleacul nu trebuie să lipsească din casă; cât despre flori, ești o mare iubitoare… Și uite cum o zână bună a făcut o magie și le-a îmbinat pe toate atât de frumos! Zâna se numește Olla și este o florărie online, iar dacă ești cuminte, îți mai poate trimite nenumărate alte cadouri florale. Eh, și dacă nu ești cuminte… tot îți va trimite.

Am omis un detaliu pe care nu i l-am spus prietenei mele: aveam acasă, pe măsuța de cafea din living, propriul dovleac cu flori și legume. Mi-a fost imposibil să nu îmi ofer și mie un cadou de care să mă bucur când stau acasă, în zilele friguroase, cu o cană de ciocolată caldă în mâini.

Articol scris pentru SuperBlog 2016.

Sursa foto: Facebook olla.ro