-
Bucureştiul meu iubit
Cu ceva ani în urmă, un profesor a întrebat de unde suntem cei care participam la cursul său. Într-o proporţie covârşitoare, colegii mei proveneau din toate colţurile ţării, ba chiar aveam şi o colegă din Chişinău. Ţin minte că una dintre colege a fost foarte vehementă la adresa bucureştenilor, pe care i-a catalogat „ai dracu’”, iar despre Bucureşti a spus că este un oraş aglomerat şi murdar și că nu îi place deloc. Când mi-a venit rândul, nu m-am putut abţine şi mi-am taxat colega spunându-i că bucureştenii sunt, de fapt, cei veniţi ca ea, te miri de pe unde, iar Bucureştiul este aglomerat şi murdar „datorită” lor, şi…
-
Persoanele cu sindrom Down nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi
Oricine este interesat să citească despre sindromul Down va afla că este o afecţiune cromozomială ce constă în prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, cu o simptomatologie foarte complexă (hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară, reflex retulian slab, anomalii oculare, hipoacuzie, malformaţii congenitale cardiovasculare, anomalii digestive etc.). Evident, există atât descrieri sumare, cât şi descrieri ample. Însă aproape fără excepţie, descrierile conţin informaţia că persoanele cu sindrom Down au retard mintal şi prezintă riscul ca după primii ani de viaţă să le scadă coeficientul de inteligenţă (IQ). Cu alte cuvinte, dacă retardul mintal a fost mediu, acesta poate deveni sever. La o primă vedere, este descuranjant pentru oricine îşi doreşte copii să citească…
-
Cu toţii la panoul de… (dez)onoare
Nu ştiu cum mai este acum, dar „pe vremea mea”, elevii premianţi apăreau cu fotografie, nume, prenume, clasă la panoul de onoare al şcolii. Un adevărat motiv de mândrie, că doar acesta era şi scopul. Orice recunoaştere a unui merit este binevenită. Recunoaşterea, ca şi gratificaţia, stimulează, impulsionează, este foarte adevărat că şi măreşte distanţa între cei merituoşi şi cei consideraţi mai puţin merituoşi. Soluţia este ca şi cei din urmă să beneficieze de partea lor de impulsionare. Probabil că decidenţii din instituţia numită ANAF au fost pe vremea şcolarizării lor nişte mândri premianţi. Şi, tot probabil, pe atunci se simţeau frustraţi şi afectaţi în orgoliul lor de premianţi că…
-
Bătrâneţea, bat-o vina! (II)
”Această bătrână din imagine…” În acest mod era prezentată o doamnă cu vârsta de 50-55 de ani într-o ştire despre asiguraţii medicali care nu au intrat în posesia cardului de sănătate. Din păcate, limbajul inadecvat folosit în jurnalele autohtone (şi nu numai) sufocă spaţiul public. Atunci când se vorbeşte despre persoane de vârste diferite acestea devin: fata, băiatul, bătrânul, bătrâna, omul de rând/omul obişnuit/omul de pe stradă. Este inacceptabilă folosirea unui astfel de limbaj care frizează vulgarul şi consider că este mai mult decât necesară o ajustare a acestuia. Cât de greu poate fi ca în loc de fata să se folosească adolescenta sau tânăra (în funcţie, evident de vârstă),…
-
Bătrâneţea, bat-o vina! (I)
Spre deosebire de acum câteva decenii când fiecare etapă de viaţă era considerată un dat firesc şi asumată ca atare, acum vârsta biologică nu mai este trăită cu aceeaşi asumare şi nu de puţine ori din acest motiv apar conflicte interioare. Copiii nu mai doresc să rămână prea mult la stadiul copilăriei şi desfăşoară activităţi care nu au legătură cu vârsta lor, adolescenţii au pretenţii de emancipare prematură şi vor să ardă cât mai repede etapele pentru a nu mai da socoteală părinţilor cu privire la alegerile pe care le fac, dar rămânând totuşi dependenţi de veniturile acestora chiar şi după ce termină o facultate. Criza se accentuează la maturitate…
-
Dacă veşnicia s-a născut la sat, naţia aceasta mai are şanse să renască…
Ce se mai poate scrie despre subiectul ”Vaslui”? Curg cuvintele tuturor (din ambele tabere pro sau contra) ca apa de la robinet în legătură cu ce s-a întâmplat sau nu acolo. Mă gândesc încă din ce parte, din ce unghi să abordez subiectul aici. Sigur, ar trebui să îmi păstrez luciditatea până la capăt şi să am o abordare psihologică, profesionistă. Până la urmă, aceasta ar fi atitudinea cea mai potrivită, însă există unele momente în viaţă când omul surclaseză psihologul, îi ia faţa. Iar în ceea ce priveşte subiectul în cauză, din orice parte l-aş apuca şi oricât m-aş învârti în jurul lui, simt că nu pot fi altfel…
