-
Bătrâneţea, bat-o vina! (I)
Spre deosebire de acum câteva decenii când fiecare etapă de viaţă era considerată un dat firesc şi asumată ca atare, acum vârsta biologică nu mai este trăită cu aceeaşi asumare şi nu de puţine ori din acest motiv apar conflicte interioare. Copiii nu mai doresc să rămână prea mult la stadiul copilăriei şi desfăşoară activităţi care nu au legătură cu vârsta lor, adolescenţii au pretenţii de emancipare prematură şi vor să ardă cât mai repede etapele pentru a nu mai da socoteală părinţilor cu privire la alegerile pe care le fac, dar rămânând totuşi dependenţi de veniturile acestora chiar şi după ce termină o facultate. Criza se accentuează la maturitate…
-
Dacă veşnicia s-a născut la sat, naţia aceasta mai are şanse să renască…
Ce se mai poate scrie despre subiectul ”Vaslui”? Curg cuvintele tuturor (din ambele tabere pro sau contra) ca apa de la robinet în legătură cu ce s-a întâmplat sau nu acolo. Mă gândesc încă din ce parte, din ce unghi să abordez subiectul aici. Sigur, ar trebui să îmi păstrez luciditatea până la capăt şi să am o abordare psihologică, profesionistă. Până la urmă, aceasta ar fi atitudinea cea mai potrivită, însă există unele momente în viaţă când omul surclaseză psihologul, îi ia faţa. Iar în ceea ce priveşte subiectul în cauză, din orice parte l-aş apuca şi oricât m-aş învârti în jurul lui, simt că nu pot fi altfel…
-
Până şi un psiholog poate avea frici
Ciudat sau nu, dar şi un psiholog poate avea frici mai mari sau mai mici. Frica mea, descoperită relativ recent, nu este frica de moarte, ci una care s-a insinuat de când mă uit mai frecvent la televizor şi accesez mai mult internetul. Este legată atât de interacţiunea din spaţiul public a semenilor mei, cât şi de cea din mediul virtual. Recunosc fără reţineri că îmi este frică de răutatea născută din minţile obtuze şi sufletele sterpe, de comentariile pline de venin pe care oameni care nu se cunosc între ei le lasă în urmă, de cuvintele extrem de jignitoare când nu sunt de acord cu ceva. Dacă în spaţiul…
-
O după-amiază la mall sau ce face mama când copilul plânge
Duminică după-amiază la mall. Mai precis pe terasă. Atmosferă plăcută. Oameni care socializează stând la mese, pe bănci, pe iarbă, mă rog, fiecare unde se simte mai bine. Sunt cu un prieten care îmi povesteşte despre nişte momente, cum altfel, decât amuzante, dintr-un program de stand up comedy. În timp ce îl ascult, şi, evident, mă amuz, observ că nu departe de noi pe banca lungă stă un cuplu. Ea să aibă în jur de treizeci de ani, el la fel. Tineri, drăguţi, moderni. Nu par interesaţi să ne asculte conversaţia, îşi văd de ale lor. După câteva minute apare un băieţel de aproximativ opt ani, slăbuţ, mititel, cu o…
