De curând am văzut un documentar al cărui titlu în original este Journey into dyslexia, dar a fost tradus în româneşte Viaţa cu dislexia. Mi-am spus: Hai, să mă uit, sigur nu am ce pierde. Şi nu am avut, dimpotrivă, am avut de câştigat. Filmul nu se vrea neapărat unul didactic, ci mai degrabă se vrea a se arăta latura umană prin mărturiile copiilor şi adulţilor care se confruntă cu această tulburare. Totodată este un semnal de alarmă pentru societate (indiferent de societate) care are tendinţa de a marginaliza şi discrimina pe oricine nu se înscrie în normele trasate de ea. Sunt aduşi în prim-plan protagoniştii dislexici care vorbesc despre…