-
Lumea lui EEU
Trăim într-o lumea a Eului excesiv, gonflat, strident, aș îndrăzni să spun chiar extrem. A Eului găunos, lipsit de consistență și incongruent cu o personalitate echilibrată. Până și modul în care este pronunțat „eu” denotă artificialitate și suficiență: EEU. Este pronunțat cu toată gura, cu colțurile gurii trase prea mult pentru a țâșni din gât EEUL lăbărțat. Este vorba de EEU și de toate formele lui când se deschid ușile la metrou, autobuz, troleibuz, tramvai și lumea dă buzna să urce fără să stea deoparte pentru a coborî ceilalți călători, când ți se taie fața pentru a lua-o cineva înaintea ta la vreo coadă sau oriunde altundeva. În general este…
-
Meritocrația spirituală sau cum suntem pedepsiți / răsplătiți pentru alte vieți
Meritocrația este un deziderat al oricărei societăți pentru că este o cale sigură spre dezvoltare. Unele societăți sunt foarte aproape de atingerea acestui deziderat, altele probabil că l-au atins deja, altele mai au cale lungă până acolo. Meritocrația nu se aplică numai planului social, ci și celui spiritual. În sensul cel mai simplu și mai brut, dacă faci fapte bune ajungi în rai, dacă faci fapte rele… evident, ajungi în iad. Sau dacă ai fost nici prea prea, nici foarte foarte, ți se mai acordă o șansă, dar este absolut necesară trecerea prin Purgatoriu. Acum mai depinde și la ce cult religios ne raportăm, căci se pare că nu avem…
-
Gânduri de luni
Fiecare zi trăită în această țară este o provocare. Da, știu, e un truism. Dar nu m-am putut abține. De fapt, fiecare zi trăită în această țară reprezintă un veritabil spectacol… kitsch. Un dat în stambă și o ridicare a poalelor. Trec într-o singură zi prin toate stările repetate paroxistic ca într-o buclă: râs, deznădejde, optimism, pesimism, nervozitate, revoltă, încredere, derută, confuzie, iluzie. Iluzia că următoarea zi va fi altfel. Și nu este aproape niciodată altfel. Mă lovesc de realitatea pe care mi-o livrează trăitul sau, mai bine spus, supraviețuitul în această țară: mitocănia, indiferența, urâciunea, ignoranța, mizeria. Mă uit în jur și totul stă parcă să cadă, să se…
-
Femeia și unul dintre paradoxurile vieții ei
De-a lungul vieții, ființa umană trece prin dezvoltare și maturizare, stadii absolut necesare evoluției sale. Stă mult în faza de copilărie, destul de puțin în cea de tinerețe și maturitate și iarăși mult în ultima fază: bătrânețea. Văzută de la o distanță de câțiva pași, împărțeala aceasta pare puțin cam nedreaptă. Omului îi ia mult să crească, tinerețea trece în zece-cincisprezece ani, maturitatea tot pe acolo, bătrânețea pare nesfârșită. În copilărie bunica mea mi-a spus: Omul se culcă seara tânăr, iar dimineața se trezește mai bătrân. Pe atunci, când credeam că nu voi mai ieși niciodată din vârsta copilăriei, vorbele acestea mi se păreau interesante, dar fără să mă atingă…
-
Despre libertatea de a călători
Nimic nu pare a fi mai cool în zilele noastre decât să călătorești oriunde și oricând. Norocoșii cărora li se întâmplă asta le împărtășesc altora despre călătoriile lor și experiențele trăite. Mai puțin norocoșii împărtășesc la rându-le visurile lor de călătorie. Dacă s-ar face o statistică, am o presimțire că cel puțin 5 din 10 oameni și-ar dori să aibă un job care să le dea libertatea de a călători măcar pentru un timp. Cât despre mine, mi-am dat seama că vreau să trăiesc într-un loc care îmi place și să călătoresc doar din când în când. Nu mi-am făcut însă niciodată planuri de călătorie dinainte. Ba chiar mi s-a…
-
Bucureştiul meu iubit
Cu ceva ani în urmă, un profesor a întrebat de unde suntem cei care participam la cursul său. Într-o proporţie covârşitoare, colegii mei proveneau din toate colţurile ţării, ba chiar aveam şi o colegă din Chişinău. Ţin minte că una dintre colege a fost foarte vehementă la adresa bucureştenilor, pe care i-a catalogat „ai dracu’”, iar despre Bucureşti a spus că este un oraş aglomerat şi murdar și că nu îi place deloc. Când mi-a venit rândul, nu m-am putut abţine şi mi-am taxat colega spunându-i că bucureştenii sunt, de fapt, cei veniţi ca ea, te miri de pe unde, iar Bucureştiul este aglomerat şi murdar „datorită” lor, şi…
-
Arta de a da
Într-un interviu, o prezentatoare tv declara că nu mai este ataşată de lucruri materiale. A fost întrebată dacă şi-ar da maşina. A răspuns afirmativ şi a adăugat că a dat-o de multe ori cu imprumut. I s-a precizat: nu să îşi dea maşina cu imprumut, ci de tot. Răspunsul a fost că oamenii trebuie să muncească pentru a obţine ceea ce îşi doresc şi că lucrurile obţinute gratis nu sunt apreciate. Ascultând-o, am aprobat-o parţial. Da, este adevarat că sunt oameni care nu apreciază lucrurile obţinute făra efort, ba, mai mult, au impresia că li se cuvin. Însă din răspuns se desprindea ceva: prezentatoarea tv nu era pregatită, aşa…
-
Persoanele cu sindrom Down nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi
Oricine este interesat să citească despre sindromul Down va afla că este o afecţiune cromozomială ce constă în prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, cu o simptomatologie foarte complexă (hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară, reflex retulian slab, anomalii oculare, hipoacuzie, malformaţii congenitale cardiovasculare, anomalii digestive etc.). Evident, există atât descrieri sumare, cât şi descrieri ample. Însă aproape fără excepţie, descrierile conţin informaţia că persoanele cu sindrom Down au retard mintal şi prezintă riscul ca după primii ani de viaţă să le scadă coeficientul de inteligenţă (IQ). Cu alte cuvinte, dacă retardul mintal a fost mediu, acesta poate deveni sever. La o primă vedere, este descuranjant pentru oricine îşi doreşte copii să citească…
-
Despre mult prea folositul îndemn „Ieşi din zona de confort”
Unde mă întorc tot aud un îndemn care sună mai degrabă ca o somare: „Ieşi din zona de confort!” Mă somează (ne somează), verbal şi in scris, atât psihologi, cât şi nepsihologi, să îmi părăsesc (să ne părăsim) zona de confort, de parcă s-au vorbit să îşi facă din asta un crez pentru care să se jertfească până la unul. În fond, ce este cu acest obsesiv strigăt la unison pentru ca întreaga omenire să iasă din zona ei de confort? Din punctul meu de vedere este o temă falsă. Nu din zona de confort ar trebui să iasă o persoană, adică tocmai din ceea ce îi aduce echilibru psihic,…
-
Ura noastră cea de toate zilele
În copilărie am aflat că mai popor ca poporul român nu exista pe pământ: ospitalier, săritor la nevoie, harnic nevoie mare, creştin. De-a lungul timpului mi-am dat seama cu tristeţe că tabloul creionat în mintea mea de copil cu ajutorul cărţilor pline de doctrină comunistă era unul idealizat şi atât. Poporul român nu este mai popor decât altele. Nu este mai cu moţ, ba dimpotrivă, moţul lipseşte aproape cu desăvârşire. Românii se cocoşesc doar între ei şi sunt mai puţin cocoşi tocmai atunci când poate „interesul naţional” o cere. Ne dăm şuturi în fund unii altora, flegme între ochi, ne înjurăm de mamă din te miri ce şi ne dorim…
