De-a lungul vieții, ființa umană trece prin dezvoltare și maturizare, stadii absolut necesare evoluției sale. Stă mult în faza de copilărie, destul de puțin în cea de tinerețe și maturitate și iarăși mult în ultima fază: bătrânețea. Văzută de la o distanță de câțiva pași, împărțeala aceasta pare puțin cam nedreaptă. Omului îi ia mult să crească, tinerețea trece în zece-cincisprezece ani, maturitatea tot pe acolo, bătrânețea pare nesfârșită. În copilărie bunica mea mi-a spus: Omul se culcă seara tânăr, iar dimineața se trezește mai bătrân. Pe atunci, când credeam că nu voi mai ieși niciodată din vârsta copilăriei, vorbele acestea mi se păreau interesante, dar fără să mă atingă…