Validarea prin like, cotarea cu stele

Am văzut, cu câteva luni în urmă, un serial al cărui titlu este Black Mirror și pe care l-am devorat cap-coadă, de la primul sezon până la ultimul, în vreo două zile – am făcut, cum s-ar zice, binging. Prin ce este special acest serial? Prin faptul că pornește de la realitatea virtuală în care am început să trăim și o duce mulți pași mai încolo. La o primă vedere pare imposibil, o exagerare să ne îndreptăm spre ceea ce se întâmplă în serial. Nu este, pentru că în multe privințe suntem deja acolo.

De exemplu, în seria a treia există un episod Nosedive, care tratează subiectul ratingului pe rețelele de socializare. Totul se învârte în jurul acestui rating și din cauza sau datorită lui poți pierde relații sociale, casa, jobul sau, dimpotrivă, le poți câștiga. Oamenii schimbă replici sterile, apoi îndreaptă telefonul unii spre ceilalți în același timp și își dau stele. Toți zâmbesc artificial, sunt siropos de amabili, trăiesc într-o lume lipsită de consistență în care importantă este doar imaginea. Orice poză cu copilul, animalul de companie, cafeaua, poate da naștere unei adevărate drame, dacă nu obține ratingul mult așteptat. Este o lume relativă, bulversant de inumană, în care oricine poate deveni un paria dacă nu mai corespunde standardelor sociale sau, și mai rău, dacă nu i s-a supus de la început.

Dacă e să fac o paralelă cu ceea ni se întâmplă nouă acum, zic că suntem deja pe acest drum și sunt convinsă că vor lua naștere și acele aplicații prin care să fim scanați cu mobilul pentru a ni se citi ratingul. Există o disperare în a ne expune viața în cele mai insignifiante detalii, facem din orice ultrabanalitate ceva de importanță planetară, ne hrănim narcisismul cu like-urile, reacțiile și comentariile pe care le primim la postări. Punem noi singuri o presiune în plus asupra noastră, așteptând aprecieri pozitive de la ceilalți. Ne punem singuri sub lupă, de parcă nu ar fi fost suficient că suntem permanent evaluați și judecați în lumea reală. Cunosc oameni care șterg pozele dacă nu au obținut numărul de like-uri dorit sau care se enervează la culme că folosind anumite servicii nu au obținut punctaj mare.

De câteva zile primesc emailuri de la Bla Bla Car, prin care mi se reamintește să evaluez calitățile șoferului în mașina căruia am călătorit de curând și să las aprecieri despre experiența mea de pasager. Nu am făcut-o și nici nu o voi face. Nu știu câte stele să îi dau unui șofer care ratează de două ori intrarea pe autostradă, care iese din benzinărie pe unde se intră și care cere îndrumări pasagerului din dreapta din cinci în cinci minute. Desigur, vai, pentru siguranța altor potențiali călători, ar trebui să îmi împărtășesc impresiile pentru a fi puși în gardă. Neah, vreau să mă extrag din lumea aceasta subiectivă cu prea multe review-uri, stele, like-uri, unlike-uri, puncte etc.. Și, apropo de review-uri, șoferul avea unul bun. Doar unul, ce e drept. De ce să i-l stric? Sunt sigură că pasagerul de lângă mine a trăit altfel experiența: a ascultat muzică tot drumul, a stat cu ochii închiși, a stat și cu ei deschiși când s-a uitat la un film.

Probabil că, dacă voi trăi vreodată o realitate ca aceea din serial, voi fi o inadaptată. Recunosc, nici acum nu sunt vreo adaptată social media. Și mai adaug ceva supărător: un om cu viață plină, ocupat, dedicat vieții pe care o duce, ancorat în visurile sale, dezinteresat de ceea ce înseamnă imagine, care nu dorește să iasă din anonimat prin zeci și sute de selfie-uri, nu are timp de poze cu cafelele pe care le bea și nici să dea check-in din locurile obscure pe care le frecventează.

Adevărat, se trăiește și din imagine, se promovează  business-uri în social media, dar, să fim serioși, norocoșii nu sunt chiar foarte mulți. E fix ca în viață. Restul, grosul, cei mulți, vor rămâne pe lângă, trăind în iluzii, alimentându-și  egoul și narcisismul prin supraexpunere pe conturile personale și acumulând frustrări la gândul că nu vor ieși din marea masă amorfă a anonimilor și că vor rămâne în lumea lor minusculă, fără perspective. Dar vor saliva, plini de invidie, în fața pozelor din care se revarsă succesul poate efemer al celor aleși. Și asta nu pentru că au uitat să își trăiască propriile vieți și visuri, ci pentru că nu au nici una, nici alta.